Ceaţa învăluia de dimineaţă cartierul Andronache din zona Obor, pe străzile căruia oameni obosiţi sau plictisiţi se grăbeau să ajungă la o ţintă numai de ei ştiută, într-o zi de 1 decembrie, liberă pentru toţi românii.
cristina.mihalascu@cotidianul.ro
„Pasagerii” povestesc că nu au mari nemulţumiri legate de cartierul lor, poate faptul că unele străzi nu sunt încă asfaltate şi nu au canalizare. La o poartă deschisă, Costel îşi salută jovial vecinii, are vreo 48 de ani şi poartă un fular Turborg aruncat peste umeri. Îmi povesteşte cum oamenii au descoperit la primărie, prin reclamaţii şi plângeri, că pe strada Escalei, deşi nu există canalizare şi nici astfalt, în evidenţă aceste utilităţi apar ca şi făcute. „S-au plâns oamenii că se face noroi când plouă şi când au mers la primărie, li s-a zis că în evidenţa lor strada Escalei are toate utilităţile. Acum să vedem când fac ăştia ceva, probabil după alegeri, dacă iese cine trebuie”, povesteşte nea Costel. Întrebat cine crede că ar trebui să iasă, omul se uită galeş, zâmbeşte, şi trânteşte formula „votul e secret!”. Costel este şofer de camion din 1992, dar de vreo doi ani nu mai câştigă pentru că unii clienţi „au devenit rău platinici”, îi promit bani şi nu-i dau. Concluzia vine aproape instant: „în anii ’70, pe vremea lui Ceauşescu, a fost un trai mai bun”. Supărat pe egoismul celor de la putere, omul nostru descrie în puţine cuvinte politicienii, rezumându-se la două adjective: “nesimţiţi şi nesătui”.
“Vrem locuri de muncă”
O stradă mai departe, o femeie la 65 de ani, care a terminat numai cinci clase, are mare drag de învăţătură şi îmi spune că noul preşedinte, „oricare ar fi el”, deşi nu o prea mai interesează, ar trebui să se ocupe în principal de educaţie, de doctori şi de justiţie. Tot ea povesteşte cum partidele politice au ajuns aici cu plase de alimente, dar că mai bine le dăruiau la amărâţi şi la oameni bolnavi. Am părăsit-o pe Doina şi, plimbându-mă pe strada vecină, undeva după colţ, postat în picioare în faţa buticului alimentar, un tânăr de 32 de ani, „familist convins” (după cum singur se prezintă), bea o bere în tihnă şi spune că în turul doi va vota „cu răul cel mai mic”, anume Traian Băsescu. Este şomer şi îmi povesteşte cum tocmai şi-a terminat de construit casa care l-a lăsat cu rate la bancă. „Am terminat casa, acum suntem şi noi în rând cu lumea, nu mai stricăm peisajul cu cocioba noastră”, povesteşte mândru Soare Mihai, arătând către casele cu două etaje care îi încadrează construcţia. Ca să-şi ducă traiul, familistul nostru este plătit la normă şi descarcă containere în Complexul Europa, de altfel ca mai toţi locuitorii din zonă. Dacă ar fi să facă portretul robot al viitorului preşedinte, Mihai este convins că cel mai important ar fi să dea drumul la locurile de muncă, ca să „ne meargă bine”. Îl întreb dacă s-a dus la parada de la Arcul de Triumf şi îmi arată braţul stâng pe care poartă o bandă neagră de doliu: „ Nu am cum să ajung, trebuie să merg la înmormântarea lu’ naşa, care a trăit vai de capul ei, cu o pensie de 4 milioane. De-abia avea cu ce să-şi ia medicamentele”. Tot povestind, cu noi se bagă în vorbă o femeie de 40 de ani care are o proteză la picior şi care suferă de invaliditate. „E viaţa grea domnişoară, am o pensie de 2 milioane, o ruşine, care nu vine la timp şi uneori nici măcar întreagă”, se vaită Marilena. Mi se destăinuie că va veni în turul doi la vot, dar nu e convinsă că vreunul dintre candidaţi merită ştampila ei: „Dacă iese Mircea Geoană, ce să facă, să îl conducă alţii? Atunci, pe noi cine să ne mai conducă?”. De la viitorul preşedinte Marilena nu speră să primească prea multe, dar îşi doreşte ca acesta să vină să vorbească cu oamenii amărâţi, să le asculte problemele. Şi îşi mai doreşte ca noul preşedinte să mai umble la facturile de la gaze şi curent, că „au devenit mult prea mari”.
Băsescu nota 5, Iliescu nota 7
La marginea cartierului, pe strada Ţesătoarelor, vizavi de biserică, mirosul puternic de ţuică şi îmbietoarea fasole cu ciolan a atras vreo 20 de oameni pofticioşi. La o masă improvizată dintr-un tomberon, Neagu, un cetăţean de 50 de ani, rumen la faţă şi ameţit de licori, îmi povesteşte cu PSD l-a amăgit în turul întâi cu 50 de lei, pe care nu i-a mai primit: „Ne-a promis la toţi patru din familie două milioane, dar ne-au minţit şi nu am mai primit nimic”. Totuşi, omul nu s-a învăţat probabil minte şi mă întreabă: „Dar PDL cât dă?”, confundându-mă probabil cu un membru de partid. La masa vecină doi „petrecăreţi” discută politică internaţională, se contrazic asupra momentului în care a fost dată Legea protecţiei sociale în America, unul spune că în vremea lui Obama, celălalt de „fratele lui Kennedy”. Aurel, supărat pe primarul Onţanu, îmi descrie etapele prin care se preia puterea: „Mai întâi Onţanu a luat mandat de acomodare, apoi de umplere a buzunarelor şi acum de <Hai să le dau şi astora ceva!>”. Dacă ar fi să dea note politicienilor, omul acordă cu încredere un 5 lui Traian Băsescu şi un 7 lui Iliescu, că “s-a gândit şi la oameni”. Câţiva paşi mai departe de cortul cu fasole, care s-a epuizat în nici 20 de minute, nea Victor descrie Bucureştiul ca “un parter de cămătari, unde toţi fac bişniţă: şi americanii, şi evreii şi arabii”. Întrebat cu cine votează în turul doi, Victor se uită la cutia sa de bere Ciucaş şi încheie apoteotic: “Cu berea! Hai noroc!”.
