Eterna dilemă: Eu cu cine votez?

Am surprins în mijlocul de transport în comun o băbuţă, cu un interlocutor la fel de “în etate”, care discutau politica românească. M-a surprins să aflu că o persoană de peste 70 de ani consideră că Iliescu “ne-a furat” şi nu-i merită votul. Mai ţineţi minte, cum să nu, grupul de tineri instigatori care acalamau de ziua “Criminalului din ’89“, un frumos “Huo!”. E memorabil! Şi dacă Iliescu nu a meritat voturile, se pare că bătrânica noastră speră foarte mult în Băsescu, căruia îi va da o ştampilă pe buletin. Un om care a devenit la scurt timp de la luarea puterii, din bulgăre, un munte de zăpadă, printr-un proces sofisticat de înglobare a cât mai multor proprietăţi funciare şi flote, dar care, nu-i aşa, ne-a condus cinstit. Sanchi! Motivul pentru neacceptarea următorilor contracandidaţi este amuzant şi mă determină să mă îndoiesc de capacităţile sale critice: Antonescu absentează de la şedinţele Guvernului şi nu poate conduce dacă mai tot timpul e pe drumuri, iar Geoană e, ptiu drace, fiu de securist. La care vine şi replica interlocutorului: “Dar nu sunt toţi, doamnă?”

.

Cele mai citite cărţi, cei mai iubiţi autori!

De curând m-am plimbat prin vastul teritoriu al cărţilor, cândva universul personal, deunăzi o simplă expoziţie cu vânzare. Destulă agitaţie pentru un eveniment pe care l-am putea considera, luând în calcul doleanţele românilor, total neimportant. Se pare că unii dintre noi purtăm un respect neînţeles pentru cuvintele scrise, fie că le cumpărăm pentru simpla plăcere, fie pentru nevoi, fie obligaţi, fie din curiozitate. Şi cultura în sine, deşi un apanaj al intelectualilor, a început să se deschidă şi publicului larg, “pervertindu-se” în sens pozitiv gusturilor globalizante: albume fotografice, enciclopedii cu pagina lucioasă, cărţi despre zonele oculte ale culturii, memoriile unor personalităţi sau vipuri, ghiduri culinare s.a.m.d.

Mi-am relaxat privirea pe un ghid editat de Humanitas, un studiu foarte interesant care arătă că ne citim autorii şi că avem cărţi preferate. Lucru care sincer m-a mirat pentru că, privind cumva din spatele ferestrei, imaginea mea despre publicul cititor era aceea că nu cumpără cărţi ci le împrumută sau le xeroxează din biblioteci. Topul 3 al celor mai citiţi autori români din perioada 1990-2008 este următorul:

1. Emil Cioran- 981.000 de exemplare din 24 de titluri. Cartea cea mai citită: “Pe culmile disperării”

2. Mircea Eliade- 744.500 de exemplare din 51 de titluri. Cartea cea mai citită: “Solilocvii”

3. Constantin Noica- 532.800 de exemplare din 28 de titluri. Cartea cea mai citită: “Jurnal filozofic”

Cifrele sunt cu atât mai interesante cu cât vin dintr-o perioadă post-decembristă, de aici şi necesitatea unor opere filosofice care să deruteze sau să convingă identitatea unui popor a cărui libertate devenise mult prea mare. Ficţiunea se poate să rămână apanajul popoarelor fericite identitar, pe când eseul filosofic este năzuinţa unui popor care încă şi-o caută şi nu reuşeste să o găsească. Asta pentru că filosofia, după cum am învăţat sârguincios la şcoală, nu-ţi oferă răspunsuri ci doar întrebări.

Plimbându-mă prin parcul cărţilor, am descoperit că este obositor să colinzi dar plăcut datorită descoperirilor unor subiecte interesante despre care voiai să citeşti dar nu reuşeai pentru că nu dădeai de o anumită editură. Şi mă bucur că nu mai vorbim despre un cimitir al cuvintelor scrise ci despre o lume care a devenit în sfârşit animată.